Spartacus
A fost conducătorul celei de-a treia răscoale a sclavilor (73 î.Hr. - 71 î.Hr.), care a avut loc în Republica Romană. A fost un gladiator roman de origine tracă.
Această revoltă, interpretată de unii ca un exemplu de oameni asupriţi care luptă pentru libertatea lor împotriva unei oligarhii care deţine sclavi, a oferit inspiraţie multor gânditori politici şi a fost prezentată în literatură, televiziune şi film. Deşi această interpretare nu este contrazisă în mod specific de istoricii clasici, nicio relatare istorică nu menţionează că obiectivul era să pună capăt sclaviei în Republica Romană.
Viaţa de gladiator
Spartacus a fost conducătorul răscoalei sclavilor din Republica Romană în anul 73 î.Hr.. Născut în Tracia în jurul anului 109 î.Hr., dintr-o familie de păstori aparţinând tribului Maedi, a luptat în rândurile soldaţilor romani,dar în cele din urmă, a fost prins şi vândut ca sclav. A fost apoi dus la şcoala de gladiatori a lui Batiatus din Capua, devenind un mare gladiator.
Răscoala sclavilor
Hotărând să devină liber, Spartacus evadează împreuna cu cei 70 de tovarăşi din şcoala de gladiatori din Capua, organizând la scurt timp o armată care număra 40.000 de oameni, ajungând apoi la 70.000 de oameni. Această armată de sclavi, condusă de Spartacus şi de alţi trei sclavi (Gannicus, Crixus şi Oinomanus) a purtat mai multe lupte împotriva romanilor, zdrobind patru legiuni şi învingându-l pe generalul Publius Varinus. Dorind să ajungă în Sicilia şi să o elibereze de dominaţia romană, Spartacus convinge nişte piraţi să-l treacă în Sicilia, dar aceştia îl înşală, pregătesc un atentat asupra lui, cu ajutorul soldaţilor romani, şi pleacă în zorii zilei.
Crassus şi Spartacus
Un nou general roman, avea de gând să-l prindă pe Spartacus, însuşi Crassus. Crassus a hotărât să-i taie calea lui Spartacus, închizând fâşia îngustă de pământ, ce separă Marea Ionică de Marea Tireniană, în apropierea istmului Catanzaro, cu un şanţ adânc şi cu întărituri. Din nou Spartacus s-a dovedit isteţ: a umplut şanţul cu trupurile celor ucişi şi cu cadavrele cailor morţi şi a trecut. Au ajuns la Brundisium, dar o parte dintre sclavi, conduşi de Castus şi Gannicus, au plecat. O luptă grea îi aştepta, spune Plutarh. După mai multe înfrângeri suferite în faţa sclavilor, în cele din urmă o uriaşă armată romană i-a înconjurat pe sclavi, fiind ucişi 13.000 dintre ei, printre care Crixus şi Oinomanus.
Moarte
Trupele generalilor Pompei şi Lucullus au învins sclavii. Nereuşind să treacă în Sicilia, rănit şi înfruntând ploaia de săgeţi, cu ultimele sale forţe Spartacus ucide doi centurioni şi încearcă să-l ucidă pe Crassus, dar blocat de către soldaţi, este ucis în cele din urmă în luptă, în anul 71 î.Hr. Ceilalţi 6.000 de sclavi care au supravieţuit au fost crucificaţi pe drumul de la Capua din Roma (Via Appia). Pentru istoricii romani, Spartacus a rămas cel mai mare duşman al Romei după Hannibal şi cel mai bun gladiator roman.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu